Luna Martie in calendarul popular 

Luna Martie in calendarul popular 
Martie, in limbaj popular Martisor sau Germinar este socotita luna incepatoare de primavara si, din punct de vedere gastronomic o  luna de trecere la primele verdeturi.  De asemenea, este inceput de an agricol si multe dintre traditiile si sarbatorile acestei luni au rol de ghicire si influentare a viitoarelor recolte. Este o luna a innoirilor de tot felul.

La 1 Martie, Martisor sau Cap de Primavara incep zilele Dochiei, care are 9 sau 12 saptamani (in functie de zona), care sunt cel mai adesea capricioase, cu vreme schimbatoare. Matisoarele ar trebui sa-I apere de boli pe cei care le poarta in aceasta zi. Gospodarii legau snur de martisor si pomilor din livada, pentru a-I apara de daunatori si pentru o recolta buna.

Pe vremuri, snurul martisorului era din ata alba impletita cu negru. Pentru a avea putere, martisorul se pune inainte de rasaritul soarelui.

O alta sarbatoare importanta a lunii este 9 Martie – Mucenicii, Mosii de Martisor, Sfintii 40 de mucenici din Sevastia. In aceasta zi sunt pomeniti cei 40 de sfinti, Mucenici din Sevastia, care au fost pedepsiti pentru credinta lor in Isus Christos, in vremea imparatului necredincios Lichinie al Armeniei.
In calendarul popular gastronomic, aceasta este o sarbatoare insemnata, in cinstea careia se fac anumite mancaruri specifice: colaci sub forma de pasari, albine, oameni, pentru a marca venirea primaverii si pentru a aduce ofrande mortilor. In unele zone se fac colaci din aluat de cozonac, impletiti sub forma cifrei 8, numiti “sfintisori”.Acestia se duc la biserica, se sfintesc si apoi se impart pentru pomenirea mortilor. In unele sate, pe langa acesti colaci se face o fiertura din apa, scortisoara, zahar, nuca macinata si bucati de aluat impletit in forma cifrei 8, numite “mucenici” sau “macinici”, iar in altele se pregateste o turta mare numita “uitata” care se imparte in amintirea tuturor mortilor uitati la pomenirile obisnuite.
In aceasta zi, podgorenii beau cate 40 de pahare de vin sau le dau de pomana pentru a avea sanatate si o recolta buna. Stuparii mananca turtite unse cu miere, pentru ca stupii sa fie aparati de boli.

17 Martie este ziua Sarpelui, Ziua Pestelui, Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu. In aceasta zi, se crede ca se deschide pamantul care s-a inchis in data de 14 Septembrie, de ziua Crucii, si toate insectele si jivinele pot iesi la iveala si pot incepe o noua viata.Cuviosul Alexie, cel care a ales calea credintei, renuntand la o viata de bogatie si desfatari, este socotit patron al serpilor, pe care ii lasa sa iasa din pamant, dar si al pestilor pe care ii sloboade din apele mai adanci. Se spune ca cine doarme mult in aceasta zi are noroc la pescuit.

25 Martie este ziua Bunei Vestiri, Blagovestenia sau ziua Cucului. Se spune ca in aceasta zi se pomeneste momentul in care Fecioara Maria a aflat ca va naste un prunc sfant, pe care-l va numi Isus si care va mantui lumea. Este o zi de mare sarbatoare si se spunea ca daca cineva macina faina in aceasta zi facea din ea o mamaliga pe care o arunca in apa sau pe camp, nici pasarile, nici pestii nu ar manca din ea, considerand-o un pacat facut intr-o zi sfanta. De asemenea, ouale nu sunt bune in aceasta zi nici de mancat, nici de pus sub closca, in schimb, se mananca peste.
In unele regiuni se fac focuri in curti si langa foc se pune apa, sare, paine pentru ingerii vestitori care vin sa se incalzeasca si sa manance. 

www.cosultaubio.ro va ureaza o luna Martie cu multa sanatate, optimism si multe realizari!
 

Suport clienti PRELUARI COMENZI:

Luni - Vineri, de la 09:00 la 18:00 (pentru comenzi primite telefonic)
NON-STOP pentru comenzi lansate pe site. 

Sambata si Duminica: Inchis;  

PROCESARI COMENZI (confirmari de stoc, informatii tehnice, suport):
Luni - Vineri, de la 09:00 la 18:00

Sambata si Duminica: Inchis;

0722266258 office@cosultaubio.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!